Prima pagină » Boris Pistorius anunță că Germania va compensa suspendarea ajutorului SUA către Ucraina

Boris Pistorius anunță că Germania va compensa suspendarea ajutorului SUA către Ucraina

Boris Pistorius anunță că Germania va compensa suspendarea ajutorului SUA către Ucraina


Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a anunțat angajarea Germaniei într-o creștere a investițiilor în apărare, dar și în compensarea suspendării ajutorului militar american pentru Ucraina. 

Potrivit Ukrinform, el a susținut o conferință de presă cu ministrul ucrainean al Apărării Rustem Umerov, care la fel ca Zelenski, a purtat haine în stil militar pentru a aminti realitatea războiului.

„Pot confirma că regulile vestimentare nu au avut vreun rol în întrevederea noastră”, a afirmat Pistorius pe ton ironic, citează Antena 3 CNN.

„O temă importantă a discuţiilor noastre de astăzi şi în săptămânile următoare va fi cea privind compensarea suspendării  ajutorului american. Ne vom strădui desigur să compensăm prin noi ajutoare dispariţia  acestui sprijin, cel puţin a unei părţi preponderente. Nu există niciun semn din partea lui Putin. Berlinul rămâne de partea Ucrainei şi chiar mai mult ca…

Citeşte mai mult

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.