Misiune de amploare în apele râului Someş! Un tânăr de 19 ani din Satu Mare este căutat de scafandri, după ce maşina în care se afla cu un prieten a plonjat în râu. Prietenul său de 18 ani a reuşit să iasă la timp.
Totul s-a întâmplat, sâmbătă, în jurul orei 16. Şoferul circula pe un drum plin de gropi şi denivelări, iar la un moment dat, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în râu. Pasagerul din dreapta, un tânăr de 18 ani, a reuşit să iasă la timp din autoturism.
Echipajele de scafandri l-au căutat pe şofer până la lăsarea întunericului, însă nu l-au găsit. Vor relua căutările astăzi, scrie Observator.
Lasă un comentariu