Există o tensiune
reală în implantologie între viteza pe care pacientul o așteaptă și condițiile
biologice pe care osul trebuie să le îndeplinească. Această tensiune definește
întreaga logică a încărcării imediate: conectarea implantului la o lucrare provizorie
în maximum o săptămână de la inserare, fără să se aștepte luni întregi de
vindecare. Conceptul a câștigat popularitate tocmai pentru că răspunde unei
nevoi reale, continuarea vieții sociale și profesionale fără o perioadă
prelungită cu spații edentate vizibile. Problema este că, în comunicarea
publică, condițiile de eligibilitate dispar adesea din ecuație, lăsând impresia
că orice pacient poate beneficia de această procedură.
Foto: pexels.com
Stabilitatea primară, condiția care nu se negociază
Primul criteriu
pe care medicul îl evaluează înainte de orice decizie de încărcare imediată
este stabilitatea primară a implantului, adică rezistența mecanică pe…
Lasă un comentariu