Sezonul estival a început în România, iar prețurile s-au modelat după inflația din întreaga țară. Desigur că patronii invocă și faptul că sezonul este scurt, așa că nu ne așteaptă o vară ieftină.
Costurile pentru un sejur în cea mai căutată stațiunea de la Marea Neagră nu sunt pentru toate buzunarele. Cei care vor să se distreze vara aceasta trebuie să scoată din achite sume mari, chiar și pentru o băutură.
O sticlă de apă plată la 0,33 litri costă 13 lei, în timp ce una la 0,75 litri se încadrează între 21 și 28 lei. De asemenea, un fresh de portocale se ridică la 24 de lei, iar pentru un ceai cu gheață turiștii achită 22 de lei, conform gândul.ro. ”Ne vom duce apă în sticlă, din cameră”, a spus un turist, mai în glumă mai în serios.
La mâncare prețurile sunt și ele ridicate: o salată Caesar costă 52 de lei, iar micii și o porție de cartofi prăjiți se ridică la 55 de lei. Un prânz de persoană se ridică la minim…
Lasă un comentariu