Administrația Vladimir Putin a salutat, miercuri, voința președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, de a accepta negocieri de pace cu Rusia, dar a notat că legislația ucraineană interzice procesul diplomatic.
”Este o intenție pozitivă. Întrebarea este cu cine vor fi negocierile. Deocamdată, interdicția legală pentru președintele ucrainean de a purta negocieri cu partea rusă rămâne în vigoare”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenția Tass și de cotidianul Le Monde.
”Prin urmare, abordarea globală este pozitivă, dar nuanțele încă nu s-au schimbat”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.
Administrația de la Kiev a emis un decret prin care a interzis posibilitatea negocierilor cu președintele rus, Vladimir Putin, iar Moscova îl consideră lipsit de legitimitate pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
Ucraina este pregătită să accepte un armistițiu cu Rusia la nivel aerian și…
Lasă un comentariu