Prima pagină » TRUMP a decis că Uniunea Europeană nu mai e importantă / Care este „problema cât casa” a Uniunii

TRUMP a decis că Uniunea Europeană nu mai e importantă / Care este „problema cât casa” a Uniunii

TRUMP a decis că Uniunea Europeană nu mai e importantă / Care este „problema cât casa” a Uniunii


Cu mai puțin de două săptămâni înainte de inaugurarea lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite, H.D. Hartmann, analist și profiler, vorbește despre liniile de politică externă din mandatul celui de-al 47-lea șef la Casa Albă. 

În opinia lui Hartmann, pentru Trump „Uniunea Europeană nu mai este importantă”. Iată de ce:

Canada întotdeauna a fost antiamericană. El (n.r. Trump) asta spune: gata, s-a încheiat! Ori Canada devine subalterna noastră, ori vă facem bucăți. El asta spune, s-a încheiat cu Canada, vârful pedofiliei pakistaneze din Marea Britanie, vârful lui Starmer, vârful lui Von der Leyen, vârful lui Merkel, pentru că pe asta a jucat acest Trudeau junior. Pentru că el era sluga preaplecată a Uniunii Europene.

La început, tatăl său a fost al diverselor puteri europene, acum, însă al Uniunii Europene împotriva Statelor Unite, iar Trump zice: din acest moment, băieți, s-a încheiat.

Ăsta-i dialogul cu…

Citeşte mai mult

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.