Președintele-ales al Statelor Unite, Donald Trump, a transmis că pregătește o întâlnire cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Deși nu a precizat exact când ar urma să aibă loc întrevederea, el a declarat că își dorește o asemenea discuție față în față pentru a rezolva problemele dintre cele două țări.
Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru TASS că Washingtonul nu a solicitat în mod oficial o întâlnire până în momentul de față, informează BBC.
Trump a promis că va negocia încheierea războiului din Ucraina la scurt timp după ce va prelua mandatul, pe 20 ianuarie, și și-a exprimat scepticismul cu privire la continuarea sprijinul militar și financiar acordat de Statele Unite Kievului.
„Președintele Putin vrea să ne întâlnim. A spus asta chiar și în mod public și trebuie să punem capăt războiului. Este o mizerie sângeroasă”, a declarat Trump joi, la Mar-a-Lago.

Lasă un comentariu