Judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au admis cererea de suspendare a ordinului emis de președintele ANPC, până la pronunțarea instanței de fond, în cazul Băncii Transilvania. Este prima victorie a sistemului bancar după ce luna trecută ANPC a sancționat 19 bănci pentru aşa zise acțiuni înșelătoare.
Amintim că, după ce ANPC a anunțat în luna mai că a amendat mai multe bănci, cu suma totală de 550.000 de lei, pentru nereguli precum practici comerciale înşelătoare la modul de calcul al ratelor la credite, în aşa fel încât clienţii plăteau preponderent dobândă, băncile au reacționat.
„Băncile din România respectă legislaţia naţională privind modalitatea de calcul a ratelor conform legii”, au transmis reprezentanţii comunităţii bancare, care au precizat că este vorba despre „o formulă de calcul practicată la nivel mondial, astfel că ANPC contestă o metodă legală de calcul al rambursării creditului folosită în întreaga…
Lasă un comentariu