Oficial, Președintele american Donald Trump și Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, au semnat Memorandumul de Înțelegere între SUA și Iran, care deschide calea unor negocieri mai ample, de 60 de zile, în cadrul cărora se va ajunge la un acord final privind programul nuclear iranian. Trump a semnat Memorandumul la Versailles, în cadrul Summitului G7 din...
Author: admin
Liderii G7, inclusiv Trump, au adoptat o declarație comună în care promit sprijin militar sporit pentru Ucraina și sancțiuni mai dure împotriva Rusiei. Ce s-a discutat până acum la Summit
Liderii statelor din Grupul celor Șapte (G7), inclusiv Președintele american Donald Trump, au adoptat o declarație comună prin care își reafirmă sprijinul pentru Ucraina și se angajează să intensifice presiunea economică asupra Rusiei prin noi sancțiuni. În documentul publicat miercuri, la scurt timp după miezul nopții, liderii G7 au transmis că rămân uniți în susținerea...
Sam Altman, Demis Hassabis, Dario Amodei și Arthur Mensch au participat la G7. Ce au decis liderii G7 în privința Inteligenței Artificiale
Inteligența artificială a dominat agenda summitului G7 de la Évian și prima zi a salonului VivaTech de la Paris. Liderii celor mai mari economii occidentale s-au întâlnit cu șefii OpenAI, Google DeepMind și Anthropic pentru a discuta viitorul tehnologiei care transformă deja economia, educația și securitatea. Ce au decis liderii G7 în privința Inteligenței Artificiale?...
Nu am găsit pagina – Aleph News
Preluarea fara cost a materialelor de presa (text, foto si/sau video), purtatoare de drepturi de proprietate intelectuala, este aprobata de catre www.alephnews.ro doar in limita a 250 de semne. Spatiile si URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate in considerare in numaratoarea semnelor. Preluarea de informatii poate fi facuta numai in acord cu termenii agreati si mentionati in...
Iranul și Ucraina, cele două mari teme de la Summitul G7 din Franța. Ce i-a cerut Zelenski lui Trump
Volodimir Zelenski a venit la Summitul G7 de la Evian cu un mesaj direct pentru Donald Trump: Ucraina are nevoie de mai multe sisteme de apărare aeriană și de un program de sprijin pentru iarnă. Liderul ucrainean spune că discuțiile cu liderii G7 au fost „foarte pozitive”, iar participanții au recunoscut că Rusia continuă atacurile...
„Belarus nu reprezintă o amenințare militară pentru Ucraina”
Președintele Belarusului, Alexander Lukașenko, unul dintre cei mai apropiați aliați ai liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat într-un interviu pentru Al Arabiya că Rusia și Ucraina trebuie să facă compromisuri pentru a pune capăt războiului care durează deja de peste patru ani și pentru care nu se întrevede încă un sfârșit. „Astăzi trebuie...
O navă de război rusească ar fi tras focuri de avertisment în apropierea unui iaht britanic, în Canalul Mânecii. Ce spune Ministerul britanic al Apărării
Ministerul britanic al Apărării a anunțat că investighează informațiile potrivit cărora o navă de război rusească ar fi tras focuri de avertisment în apropierea unui iaht înmatriculat în Regatul Unit, în Canalul Mânecii, potrivit BBC. Incidentul s-ar fi produs marți, în jurul orei 11:40 ora locală, la aproximativ 20 de mile marine sud de Insula...
Spectacol fără precedent în istoria SUA la Casa Albă, de ziua lui Trump. Cum s-au desfășurat luptele MMA în ringul special amenajat pe peluza sudică
Donald Trump și-a sărbătorit duminică, 14 iunie, împlinirea a 80 de ani printr-un spectacol fără precedentorganizat pe peluza Casei Albe. Președintele american a găzduit o gală UFC uriașă, la scurt timp după anunțarea unui acord de pace cu Iranul, care urmează să fie semnat vineri la Geneva. Evenimentul a reunit mii de invitați și zeci...
Ilie Bolojan anunță, după ședința PNL, că partidul nu îl susține pe Adrian Veștea și „i-a cerut să-și depună mandatul până mâine, la ora 10” / Adrian Veștea: „NU îmi depun mandatul”
Ilie Bolojan anunță că PNL a luat decizia să nu îl susțină pe noul Premier desemnat Adrian Veștea, la finalul ședinței Biroului Politic Național al PNL. În plus, PNL i-a solicitat lui Adrian Veștea să-și depună mandatul până mâine, la ora 10:00, anunță Bolojan. Bolojan a spus că decizia Președintelui de a-l desemna pe Adrian...
Elveția a respins prin referendum inițiativa controversată de limitare a populației țării la 10 milioane de locuitori până în 2050
Alegătorii din Elveția au respins prin referendum o inițiativă fără precedent susținută de dreapta naționalistă, care urmărea limitarea populației țării la 10 milioane de locuitori până în anul 2050. Referendumul, supranumit de unii observatori „Brexitul elvețian”, a evidențiat diviziunile din societate cu privire la imigrație și relațiile cu Uniunea Europeană. Potrivit rezultatelor oficiale, 54,79% dintre...









