Președintele Nicușor Dan a participat sâmbătă la Istanbul, împreună cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan, la ceremonia de acordare a pavilionului navei turcești din clasa HISAR „Contraamiral August Roman”.
Forțele Navale Române primesc prima navă de luptă aproape nouă, după 40 de ani, din Turcia. Corveta Akhisar a fost lansată la apă în 2023, a intrat în Marina Turcă în decembrie 2024, iar noi am cumpărat-o în 2025 cu 223 milioane de euro.
Nava vine fără sisteme de rachete și va intra într-un proces de modernizare de 42 milioane de euro, pentru a primi sisteme de rachete antinavă și antiaeriană. Întrebat despre concluziile după explozia dronei de la Constanța, Nicușor Dan nu a oferit explicații, așa cum promisese, dar ne asigură că ele vor veni în alte două săptămâni, dar pe perioada estivală litoralul este în siguranță, armata și garda de coastă vor face patrulări comune.

Lasă un comentariu