Prima pagină » Republicanii vor să demonstreze că Epstein a finanțat campanii ale democraților. Două bănci sunt vizate după votul Congresului SUA de ieri

Republicanii vor să demonstreze că Epstein a finanțat campanii ale democraților. Două bănci sunt vizate după votul Congresului SUA de ieri

Republicanii vor să demonstreze că Epstein a finanțat campanii ale democraților. Două bănci sunt vizate după votul Congresului SUA de ieri

Casa Reprezentanților controlată majoritar de Partidul Republican a votat aproape unanim marți pentru publicarea dosarelor care îl implică pe prădătorul sexual Jeffrey Epstein, aflate în posesia Departamentului Justiției.

Votarea a trecut cu 427 voturi PENTRU și 1 vot CONTRA. Președintele Donald Trump susține că implicarea sa în cazul lui Jeffrey Epstein este o „farsă democrată”. Între timp, Comisia de Supraveghere a Camerei Reprezentanților a emis citații pentru companiile J.P. Morgan și Deutsche Bank. Acuzația: Au permis efectuarea tranzacțiilor financiare ale lui Jeffrey Epstein!

Republicanii vor să demonstreze că prădătorul sexual a finanțat campanii ale Partidului Democrat din SUA. În dosarele lui Epstein apare menționat și nunele fostului președinte american Bill Clinton (democrat).

Sursa Foto: Arhiva

Autorul recomandă: Scandalul Epstein ia amploare în SUA. Fostul șef al Harvard, forțat să se…

Citeşte mai mult

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.