Prima pagină » Festivalieri prinși cu droguri la Electric Castle. S-au ales cu dosare penale

Festivalieri prinși cu droguri la Electric Castle. S-au ales cu dosare penale

Festivalieri prinși cu droguri la Electric Castle. S-au ales cu dosare penale


În prima zi a festivalului ELECTRIC CASTLE 2023 au fost foarte puțini oameni, fiind numai 20.000 de brățări activate, iar incidentele au cam lipsit. 

Specialiștii din cadrul Agenției Naționale Antidrog au realizat o serie de activități cu caracter preventiv, atât premergator începerii festivalului, cât și pe perioada de desfășurare a  evenimentului, în urma cărora aproximativ 963 de persoane interesate au fost informate și  consiliate cu privire la efectele și riscurile asociate consumului de substanțe interzise, reducerea  consecințelor negative asociate consumului, precum și modalitatea prin care pot cere sprijin în  caz de urgență.  

Reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Cluj Napoca au contribuit prin mesajele dedicate, informând tinerii cu privire la fenomenul traficului  de persoane și cele mai utilizate metode de recrutare a victimelor, oferind sfaturi pentru evitarea  situațiilor…

Citeşte mai mult

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.