Prima pagină » Un component al echipei de Cupă Mondială a Italiei, specializat în schi viteză, a MURIT într-un accident pe munte

Un component al echipei de Cupă Mondială a Italiei, specializat în schi viteză, a MURIT într-un accident pe munte

Un component al echipei de Cupă Mondială a Italiei, specializat în schi viteză, a MURIT într-un accident pe munte

Jean Daniel Pession, component al echipei de Cupă Mondială a Italiei, specializat în schi viteză, a murit alături de prietena sa, într-un accident pe munte, în Italia. Cei doi au căzut de la peste 600 de metri.

„Într-un tragic accident de munte, deasupra localităţii Champoluc, Jean Daniel Pession, în vârstă de 28 de ani, membru al echipei de Cupa Mondială, şi-a pierdut viaţa. Împreună cu Pession, a murit şi prietena sa”, a precizat Federaţia Italiană de Sporturi de Iarnă.

Accidentul a avut loc pe Muntele Zerbion, în regiunea Valea Aosta.

Jean Daniel Pession avea 28 de ani și era specializat în schi viteză. Iubita lui, Elisa Arlian, în vârstă de 26 de ani, era instructor de schi şi profesoară.

Cei doi au plecat în dimineaţa accidentului pentru a ajunge pe un vârf pe care îl cunoşteau. Din nefericire, cuplul nu s-a mai întors. Astfel că, familiile lor au alertat salvatorii, conform Rai.

Neștiind detalii, căutările au durat mai…

Citeşte mai mult

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.